VOR CISTIGA PORUMBEII

Pasiune! Cu totii, fara exceptii, cunoastem semnificatia acestui cuvant. Pe unii ii culca seara si-i trezeste dimineata, pe altii ii chinuie chiar si-n somn. Nu putini se gandesc la el in timpul serviciului, pe strada, in masina, la masa si chiar si-n toaleta. Multi il pun ca si prioritate, inaintea propriilor persone. Ce sa mai lungim vorba, este incredibila nevoia omului, atat de mare, de a comunica cu natura; nevoia de a se intoarce oarecum, la primitivism, atunci cand omul traia intr-o perfecta simbioza cu natura; nevoia fiecarui individ de a se identifica cu mediul inconjurator.

Intodeauna m-am gandit, cum ar fi daca as lua-o de la inceput. Oare m-as regasi in alt domeniu? As putea oare sa fiu un bun matematician, nefiindu-mi matematica o pasiune sau un bun chirurg neplacandu-mi medicina, profesand doar pt bani, la fel cum sunt un bun crescator de porumbei? Nu cred ca voi afla raspunsul niciodata, pentru ca in ceea ce ma priveste nu voi renunta niciodata la pasiunea mea, cresterea porumbeilor. Cu ajutorul muncii facuta din pasiune am putea avea specialisti mai buni in toate domeniile.

Problema banului umbreste chiar si aceasta nobila pasiune, ca de altfel mai toate domeniile de munca ori pasiune din tara noastra. Spun asta pentru acei care se amagesc pe ei insisi, se amagesc mintindu-se ca sunt crescatori de porumbei, pe cand de fapt ei au o alta pasiune, pasiunea banului, care cu parere de rau o spun, troneaza si-n aceasta pasiune. Tinand anul acesta o rasa de porumbei, la anul alta si tot asa, nu este decat un simpatizant, un vizitator prin lumea acestor inaripate. Se poate si asa pentru ca e frumos sa faci parte, chiar si pentru putin timp, din lumea porumbeilor. Sa iei contact cu adevaratii crescatori, consacrati uneia sau maximum a doua rase de porumbei, sa impartaseasca din experienta lor acelora care viziteaza aceasta frumoasa lume. Dar ganditi-va sunt atat de putini oamenii pentru care cresterea unei rase de porumbei ramane ceva sacru, ei vor fi aceia care vor duce mai departe, generatiilor viitoare, mostenirea inaintasilor lor. Caci aceste rase de porumbei cu care am avut norocul sa ne nastem, au fost dinaintea noastra, deci nu trebuie sa piara odata cu noi, ci trebuie sa ramana marturie vie, urmasilor nostri.
Intradevar ca in orisice pasiune, banul isi are rolul sau. Rol de multe ori hotarator intr-o pasiune. Dar sa analizam putin in ce masura rolul banului ne poate garanta succesul in cresterea porumbeilor. Am sa o iau pe firul apei si urmarind fidel lucrurile am sa descriu aici etapele vizitatorului in lumea adevarata a crescatorilor de porumbei.
Ce este vizitatorul? Vizitatorul este o persoana care simpatizeaza porumbeii, poate chiar ii iubeste. La un targ sau expozitie, poate luat de un val al vietii, personajul nostru intra in contact cu lumea porumbeilor, o lume de-a dreptul impresionanta, nu numai pentru vizitatori. Cumpara cativa porumbei de la un targ sau expozitie, sau poate chiar de la un crescator. Ii duce acasa, avand grija de ei ca de un odor de mare pret. Porumbeii se imperecheaza, formand perechi si nu dupa mult timp porumbitele scot oua. Vizitatorul nostru foarte fericit asteapta cu nerabdare eclozionarea puilor, care intarzie sa mai apara sau puii eclozeaza si dupa cateva zile mor. Vizitatorul incearca sa contacteze diferite persoane “specialiste”, carora le explica cele intamplate. Uneori apeleaza la asistenta de specialitate, personal sanitar-veterinar, fiecare dandu-si cu parerea “empirica” despre diferitele cauze ale intamplarii, sau mai cu seama personalul “de specialitate”, care prezinta toata increderea vizitatorului, ii da un tratament medicamentos perfect pentru insanatosirea unui lot de gaini, departe de rezolvarea situatiei lotului de porumbei. Oricum situatia in parte remediate 50%, lotul vizitatorului reuseste sa treaca anul inmultindu-se cu doua sau chiar trei exemplare mult asteptate si foarte indragite. Incepe perioada expozitiilor, personajul nostru peste vara s-a inscris intr-o asociatie, a avut tangenta cu un grup de crescatori si acum, cum e si normal, vrea sa participe la expozitie. Porumbeii ii sunt primiti in expozitie si pentru incurajare ii sunt arbitrati cu un bonus in plus de puncte, doar e incepator si trebuieste incurajat, nu-i asa! Nici calitatea pasarii si nici acest plus de bonus nu aduce satisfactia amatorului nostru pentru “cea mai frumoasa pasare a crescatoriei”. Ei, aici apare o nedumerire. De ce porumbelul meu atat de drag si binenteles si cel mai frumos a fost cotat atat de slab. De ce porumbelul lui “x” sau “y” este mai bun ca si al meu. Atunci luand legatura cu o persoana cunoscatoare sau chiar cu arbitrul, in cel mai bun caz, cere lamurirea situatiei. “Intelegand” (pentru ca nu toti inteleg, cei mai multi prefacandu-se ca au inteles) din cele explicate cum stau lucrurile, trage concluzia ca trebuie neaparat sa intre in posesia campionului si daca se poate si a inca catorva exemplare din crescatoria proprietarului porumbelului campion.
Vizitatorul nostru fiind om cu bani, plateste crescatorului contravaloarea porumbelului campion si-l ia acasa. In anul ce urmeaza mai achizitioneaza inca cateva exemplare din fosta voliera a campionului, reuseste sa scoata cativa puiuti, unii chiar reusiti, isi mareste cusca sau isi construieste una noua si sezonul expozitional bate la usa. Participand la expozitia porumbeilor iata-l iesit campion cu campionul de anul trecut. La fel si crescatorul care-i vanduse pasarea este campion. Evident ca pasarea lui este vizibil de o mai buna calitate si mai bine ingrijita si poate chiar cu un punct in plus fata de fostul campion. Ei, acum dupa ce vizitatorul a mai studiat cate ceva si pedeasupra a mai iesit si campion s-ar zice ca scopul a fost atins si ca banii si-au facut datoria in proportie de 100%.

Adevarul este ca greul abia acum incepe. Problemele cu punerea la cuplu a porumbeilor selectia acestora, metodele de hranire, medicatie si o optima intretinere. Intr-un cuvant stiinta, arta de a creste porumbeii nu o poate cumpara nici o moneda din lume si nici o suma oarecare. Ea se dobandeste prin anii in care stam in genunchi, curatind cu spaclul dupa pasiunea ce ne leaga si se evidentiaza totodata nu numai prin rezultatele in competitii ci si prin bataturile la nivelul genunchilor. Pentru ca toti fara exceptie, urcam cu galetusa cu boabe si coboram cu ea plina de mizerie (a nu se intelege gresit, nu cu aceeasi galetusa). Singurul lucru care face diferenta intre crescator si vizitator este faptul ca crescatorul face porumbeii spre deosebire de vizitator pe care il fac sau il vor face porumbeii. Acesta din urma va bate intodeauna la poarta unui crescator.

Cu timpul vizitatorul nostru se poate plictisi si se va apuca si de alta rasa. Dar se poate si lasa de porumbei (aceasta fiind o pierdere pentru columbofilie), fiindca a demonstrat ceea ce a avut de demonstrat. Sa speram ca asta nu are sa se intample, ca porumbeii vor castiga si vizitatorul nu va ramane doar un vizitator ci va devini un crescator de invidiat.